sâmbătă, 12 septembrie 2015

Pregătirea pentru viață

Societatea comercială, cea care pe majoritatea oamenilor îi hrănește, cea care le asigură resursele financiare necesare, este un organism viu.

Societatea comercială are, ca și un om, o etapă de planning, etapa în care niște oameni decid dacă e timpul să se unească și apoi să devină părinți, decid dacă sunt pregătiți uman și financiar să o înființeze, etapa în care fac analizele necesare pentru a afla care sunt resursele de care trebuie să dispună pentru ca ceea ce ei concep să aibă o dezvoltare armonioasă și o viață lungă, plină de succese.

Psiholog Mihaela Bălașa - Pregătirea pentru viață

Când oamenii simt că sunt pregătiți financiar și că au educația necesară pornirii pe un drum lung și anevoios, drumul de familist, își fac o casă împreună, prin asociere, apoi, după ce obțin toate documentele de construcție a casei și aceasta este gata, dezvoltă familia prin aducerea de noi membri în casa lor, numiți în business, angajați.

Părinții, casa și noii membri constituie organismul viu, care poate să crească, să stagneze sau să se prăbușească, uneori iremediabil, creșterea și decăderea sa fiind determinate de mulți factori, dintre care o importanță majoră o au maturitatea părinților și modul în care știu să comunice între ei, în care știu să comunice cu ceilați membri ai familiei și modul în care știu să comunice cu vecinii.

După naștere, societatea comercială – organismul viu crește, se dezvoltă, părinții săi îl hrănesc cu resursele de care ei dispun, uneori chiar se și împrumută, aduc membri tot mai mulți în familia lor, uneori fără să-i cunoască prea bine, doar pe baza recomandării vecinilor, uneori fără să se gândească dacă au ce să le dea să mănânce sau unde să le ofere condițiile să doarmă, bazându-se doar pe dorința de a vedea familia tot mai mare și mai frumoasă.

Viața în familie are, cu certitudine, suișuri și coborâșuri, astfel încât educația părinților, maturitatea lor și relația de comunicare pe care o au ei între ei și pe care o au ei cu vecinii lor, pot determina evoluția familiei.

Ca orice organism nou născut, toate societățile comerciale au nevoie de un doctor pediatru, care să-i facă analize periodice, cât mai des, privind starea de sănătate, privind modul în care se dezvoltă și să intervină cu profesionalism atunci când e nevoie.

După ce organismul devine adolescent, dorește să intre în contact cu alte organisme, dar lipsa de maturitate din această perioadă îi provoacă uneori stări de depresie, cauzate de contactul cu alte organisme nepotrivite pentru dezvoltarea sa armonioasă, organisme cu care se află în incompatibilitate, fază în care e nevoie de psiholog.

Pe întreaga perioadă a vieții unui organism viu e bine să existe o bună relație între acesta și un medic de familie, care periodic să-i facă un set de analize de bază și care să-i dea trimitere la un medic de specialitate atunci când tulburarea stării de sănătate fizică sau psihică poate să afecteze major evoluția organismului, evoluția familiei, stabilitatea casei.

Am făcut în acest scurt articol o suprapunere a conceptului de societate comercială și a vieții de familie, pentru a schimba modul în care proprietarii de afaceri își gestionează activitățile antreprenoriale, pentru a schimba modul în care angajații văd societatea comercială în care sunt salariați și pentru a încerca să produc o schimbare în atitudinea existentă, în cele mai multe cazuri, între angajat și angajator.

Am vrut să transmit prin intermediul acestui articol necesitatea unui parteneriat permanent între managerii societăților comerciale și specialiștii în consultanță managerială, nevoia de a se cere intervenția unui psiholog când relațiile interumane din interiorul societății comerciale devin extrem de tensionate, am vrut să evidențiez necesitatea unei analize foarte serioase a stării de dezvoltare în care au ajuns factorii decidenți, acei oameni care trebuie să aibă suficientă maturitate, educație și experiență când hotărăsc să realizeze activități care au influență asupra vieții altor oameni.

Pregătirea pentru administrarea unei afaceri este chiar mai importantă decât pregătirea pentru viața de familie, pentru că o bună conducere a unei firme poate să determine o viață bună în multe familii ai căror membri lucrează pentru societatea comercială respectivă.